Agitația cu care SUA și alți câțiva aliați NATO s-au grăbit să trimită ajutor militar în Ucraina, împreună cu agresivitatea discursului unei părți a elitei politice de la Kiev, prevesteau un iminent conflict armat între Federația Rusă și Ucraina.
Din păcate pentru suporterii unui astfel de filosofii, întâlnirea virtuală la nivel înalt între Joe Biden și Vladimir Putin, din 7 decembrie 2021, urma să pecetluiască apetitul pentru conflicte al pro-occidentaliștilor de la Kiev: Ucraina nu va primi sprijin din partea SUA în cazul unui conflict armat cu Federația Rusă.
Rusia și amenințarea existențială
În securitate și apărare există cel puțin două tipuri importante de amenințări în baza cărora sunt se decid acțiuni concrete în teren: amenințări cu caracter general (terorism, spionaj, proliferare nucleară etc.) și amenințări existențiale care pun în pericol însăși suveranitatea, integritatea teritorială și supraviețuirea unui stat.
Cazul crizei din Ucraina se referă la „amenințare existențială” pentru Federația Rusă.
Prin conservarea regimului lui Alexander Lukașenko în Belarusia, Rusia și-a securizat Câmpia Nord-Europeană, zona cea mai vulnerabilă, expusă unei invazii dinspre Europa. Ucraina rămâne, însă, critică pentru asigurarea unei zone tampon pentru Rusia.
În acest context, pozițiile președintelui Franței și ale noului cancelar al Germaniei sunt clare și confirmă necesitatea revenirii la „Formatul Normandia”. Soluția acestui conflict nu poate fi presiunea asupra Rusiei. Europenii au înțeles și se conformează. Statele Unite au înțeles și ele, însă continuă un dans riscant al declarațiilor belicoase, deși, cazul Ucraina nu este atât de relevant pentru politica externă americană, decât, cel mult, la nivel imagologic.
Odată cu instalarea noii coaliții la conducerea Germaniei, care susține „autonomia strategică” a Uniunii Europene și întărirea rolului acesteia în lume, este de așteptat ca UE să păstreze la minimum relațiile funcționale în vecinătatea estică în general și în Ucraina în particular. UE va da importanță sporită relației strategice cu Federația Rusă pentru dosare mai mari în relațiile internaționale, Ucraina rămânând o „monedă” de tranzacționat de ambele părți.I
În același timp, exercițiile militare comune ale Ucrainei cu USA și NATO, (ultimele în septembrie 2021), sunt evaluate de Moscova drept destabilizatoare și amenințătoare la adresa securității sale. În consecință, Rusia anunță că va răspunde direct proporțional. Mai mult, declarațiile belicoase ale lui Volodymyr Zelenskyy, care amenință cu recâștigarea Crimeei și distrugerea separatiștilor în Donbass-obiective incluse chiar în Strategia de securitate a Ucrainei, publicată în martie 2021- l-au determinat pe Vladimir Putin să ridice miza mandatului său. Acesta vrea reașezarea Federației Ruse într-o poziție legitimă de mare putere pe continent, prin refacerea arhitecturii de securitate în Europa.
Xi Jinping de acord cu Putin
Războiul din Georgia, din 2008, care a dus la independența Abhaziei și a Ossetiei de Sud, alături de anexarea Crimeei în 2014 și înfrângerea trupelor Ucrainei în regiunea Donbass, prin apariția a două noi republici- Donetsk și Lugansk- au transformat radical, în favoarea Rusiei, balanța de putere din vecinătatea estică a UE. Rusia rămâne într-o poziție de forță.
Odată cu pivotarea politicii externe și de securitate către Asia, începută din timpul lui Obama, găsește Statele Unite ale Americii captivă tensiunilor din Marea Chinei de Sud și din Estul Chinei. America nu își permite să deschidă două teatre de operații. De altfel, si Biden a anunțat că scenariul unui conflict direct cu Rusia pentru Ucraina NU există.
În semn de „solidaritate” cu Ucraina și la presiunile venite din partea SUA, UE s-a văzut nevoită să impună noi sancțiuni Rusiei; însă nici un stat din Europa nu va intra în război alături de Ucraina. Conducerea de la Kiev știe acest fapt.
Rusia NU are nevoie să anexeze întreaga Ucraină atât timp cât cele două regiuni- Donetsk și Luhansk- rămân autonome. Anexarea celor două regiuni ar anula această zonă tampon care evită, propriu zis, o graniță comună a Rusiei cu Vestul.
„Rusia nu are nevoie să atace. O invazie terestră este împotriva tuturor intereselor sensibile ale Kremlinului, cu excepția cazului în care regimul de la Kiev, care acum se prăbușește, ar ataca Donbasul sau una dintre republicile independente. Acest fapt ar forța un răspuns din partea noastră” a declarat pentru Q Magazine Serghey Karaganov, fost consilier prezidențial pentru politică externă la Kremlin.
SUA și UE recunosc în documentele lor oficiale că suntem în perioada politicii marilor puteri (great power politics). De aici rezultă că reapar (au dispărut vreodată? Sic!) și se recunosc „sferele de influență”. Nu întâmplător se promovează și multipolaritatea. Existența mai multor poli de putere și implicit a periferiilor care rămân sub control/dependență directă de centrul de putere regional- este noua structură a relațiilor internaționale.
La final, cei doi președinți, în mod solidar, au condamnat alianțele militare din regiunea Asia-Pacific, Xi anunțând că sprijină cererea Rusiei ca NATO să ofere garanții de securitate acesteia. La numai o zi distanță (16 decembrie, a.c.), NATO își exprima disponibilitatea pentru dialog consistent cu Federația Rusă luând act de propunerile recente ale acesteia pentru o nouă securitate în Europa.
Divergențele tot mai evidente din interiorul EU, care împart continentul în Vechea și Noua Europă, ridică semne de întrebare asupra consensului pentru un conflict cu Rusia și a unei posibile intervenții în sprijinul Ucrainei.
În același timp, UE tinde să separe relațiile cu statele din zona post sovietică de cele cu Rusia, foarte des, evitând adoptarea unor inițiative în relațiile cu Ucraina sau Moldova care ar putea fi percepute drept riscuri de securitate de către Moscova ( de exemplu tema conflictelor înghețate). Concluziile recentului summit al Parteneriatului Estic, ca și în cazul summiturilor precedente, nu se referă în mod direct la Rusia sau la acțiunile acesteia în regiune.
Cine beneficiază de toată această cacialma?
În Europa, nimeni! Puterile tradiționale sunt sătule de „jocurile de-a războiul” cu Rusia și dau semne de oboseală. Sunt consumate de afacerile domestice și de a prinde un loc fruntaș în competiția economică globală cu China. Mai mult, apetitul populațiilor pentru război este limitat.
La Bruxelles, da! Statele membre UE din flancul estic, exceptând Bulgaria, Ungaria, și adeseori Slovacia și Cehia, au un interes în a-și consolida poziția de apărători de veghe și de cei mai oropsiți, aflându-se constant sub amenințarea invaziei ruse. Numai că, și aici, pentru statele membre UE ale căror economii sunt interdependente de cea a Rusiei, un conflict cu Moscova nu este o opțiune avantajoasă. Industriașii sunt cei mai activi ambasadori ai normalizării unor relații bilaterale.
La Washiton DC, și republicanii și democrații! A menține Ucraina pe un curs împotriva Rusiei justifică orice tip de relație a SUA, de la înarmare la sprijinirea manifestărilor de suveranism în acord cu dreptul internațional.
La București, o bună parte din grupul de elite din politica externă! Fără a exista un consens al clasei politice, agenda publică și dezbaterea pe acest subiect rămân captive unor voci active și zgomotoase.
Deși aparent se forțează în mod direct o prezență consolidată a NATO și a SUA pe teritoriul României, răspunsul din partea ambelor este cel puțin modest deocamdată.
Bucureștiul ar trebui să înțeleagă că descurajarea și izolarea au limite atunci când se anunță o etapă nouă în politica internațională- politica marilor puteri- și să învețe ce înseamnă a-și controla pornirile militantiste care nu fac decât să deterioreze relațiile bilaterale cu marile puteri europene- Franța și Germania- și să mențină relațiile cu Rusia încordate.
Pozițiile Germaniei și Franței sunt tranșante în privința consolidării flancului estic al NATO și întărirea prezenței Alianței la Marea Neagră. Privitor la o prezența întarită a USA în România, Bucureștiul ar trebui să ia în lucru variante alternative pentru securitate și apărare.
Si, totuși, de ce toată această „cacialma” sprijinită de presa din Vest?
Europa va cunoaște în curând o nouă arhitectură a securității, ceea ce se știa de multă vreme. Din păcate, acest scenariu este detaliat într-un dosar care zace prăfuit prin sertarele MAE de ani de zile, infrastructura diplomatică și de informații externe fiind în derivă de bune decenii pe acest subiect.
În final, să sperăm că diplomații români „vor așeza” România de partea câștigătoare!
Disclaimer: Acest extract, din analiza realizată de către Cristian Nițoiu și Florin Păsătoiu, a fost prima oară publicată în Q Magazine.
Comment here